Motto: „În perspectiva morţii mele,
doresc să fac această confesiune: dispreţuiesc naţiunea germană din cauza
prostiei sale nesfârșite şi roşesc la gândul că îi aparţin”. Arthur Schopenhauer
Dimitrie Cantemir: "Dragostea ce avem pentru
patria noastră ne îndeamnă pe de o parte să lăudăm neamul din care ne-am
născut, iar pe de alta, dragostea de adevăr ne împiedică, în aceeaşi măsură, să
lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osândit. Le va fi lor mai folositor
dacă le vom arăta limpede în faţă cusururile care-i sluţesc, decât dacă i-am
înşela cu linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace. Din această pricină,
vroim să mărturisim curat că noi, în năravurile moldovenilor, în afară de
credinţa cea adevărată şi ospeţie nu găsim prea lesne ceva ce am putea lăuda.
Năravurile bune sunt rare la ei. Trufia şi semeţia sunt muma şi sora lor. Nu
cunosc măsura în nimic: dacă le merge bine sunt semeţi, dacă le merge rău îşi
pierd cumpătul". (Descrierea Moldovei, II, Cap. XVII).
Ion Ghica: "... a fost un timp când trebuia
mare îndrăzneală şi abnegaţiune unui român, ca să cugete la naţionalitate şi
libertate. Acum lucrurile s-au schimbat. A striga pe toate tonurile, cu vreme
şi fără vreme, din gură şi din condei: patrie, libertate, egalitate,
independenţă; a incrimina şi a batjocori pe acei care nu trec peste marginile
moderaţiunii, a bunei cuviinţe şi a modestiei, a acuza de trădători pe oamenii
cei mai devotaţi binelui ţării, a-i trata în mod ireverenţios, a-i lovi şi a-i
insulta, nu numai că nu este periculos, dar este glorios şi chiar bănos.
Persecutările şi invectivele au rămas partea acelora care nu se suie pe
streaşină ca să strige la patriotism, sau care nu se asociază cu acei care
practică calomnia şi injuria în favoarea vreunui partid. Peste 20, 50, 100 de
ani, poate că s-or găsi publicişti şi istorici care să arate generaţiilor
viitoare în ce parte a fost mai multă şi mai adevărată iubire de ţară; până
atunci însă, meritul şi gloria vor fi de partea sbierătorilor şi dibacilor, şi
primejdia e mare". (Liberalii de altădată, scrisoare către
Vasile Alecsandri, 1880).
Mihai Eminescu:
"Da, domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român
care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a
naţionalităţei - aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. Naţionalitatea trebuie
să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se
respectă adânc se pronunţă arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunţe
numele dumnezeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocţii
şi superficialităţile sale". (Din manuscrise, Opere, vol. IX, pp.
459-460).
Ion
Luca Caragiale: "Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu
se face ori nu se gândește
prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult".
"Elementele
de succes: măgulirea tuturor ideilor şi formulelor populare, pe care oricine le
aplaudă automatic, sau prin imitaţie, precum: tinerimea română, economia
română, femeia română, ţăranul român, muncitorul român, regatul român ş.c.l. -
în genere fraza goală, declamaţia şarlatanească, lătrătura patriotică,
naţională - cu un cuvânt, moftul...".
"M-am
exilat, atâta tot. Aerul aici îmi prieşte, sunt mulţumit şi n-am ce căuta
acolo unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul viţii demne
de compătimit".
Emil Cioran: "În
România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul
sistematic, pentru care viaţa este un prilej de capriciu subiectiv, de
exerciţiu minor al dispreţului, de negativitate superficială. N-am întâlnit om
care să aibă o mai slabă aderenţă la valori ca românul. Nici un român nu se
simte personal vinovat, dezertând astfel de la responsabilitatea individuală".
(Schimbarea la faţă a României)